George Padure – Blog Oficial
18Iun/120

PDL – Lupii si cameleonii

 

Se spune in popor ca “orice sut in fund, e un pas inainte”. In multe dintre cazuri proverbul isi are intelepciunea lui, mai ales atunci cind din tot ceea ce ti s-a intimplat inveti ceva pentru viitor astfel incit sa nu se mai repete, sa nu mai treci printr-un episod asemanator. Vazind ceea ce continua sa fie “spectacolul PDL” , ma intreb astazi cit a invatat acest partid de la ceea ce s-a intimplat pe 10 Iunie ? Si nu vorbesc aici de cei care minimalizeaza rezultatele alegerilor locale din prostie sau din dorinta lor de a brava ci, de cei un pic mai isteti care recunosc infringerea si mai mult, inteleg mesajul electoratului.

Se pare insa ca, unii dintre ei, cei care in continuare isi schimba culoarea precum cameleonii nu reusesc sa accepte realitatea votului. Si nu acesta este cel mai grav ci, faptul ca nici astazi nu reusesc sa intelega motivele pentru care partidul a luat-o in jos ca pe un derdelus tocmai acum in plina vara, incercand, ba unul ba celalalt sa se eschiveze de a lua macar masurile politice corecte de salvare.  

Despre motive am mai vorbit si sunt convins ca acasa, in fata oglinzii, foarte multi dintre ei vad – chiar fara sa fie lumina aprinsa - vinovatul pierderii alegerilor, mascarada care i-a cuprins facind parte din regie. Mai sunt unii care chiar daca au vazut zilnic faptele colegilor de partid si in acelasi timp ceea ce se intimpla cu fiecare categorie sociala a romanilor, invocau “criza si mogulii”, cu gindul la “laptele” pe care il aveau de supt in fiecare dimineata sau la salarii si diurna ce depaseau de 40 de ori salariul mediu si asta ca sa nu mai vorbim de “extra” sau neoficial. Acestia tipa cel mai tare spunind ca le-a lipsit “Codul de integritate”, de parca fara cod traiau in jungla fara legi.

Ce-i ce-au crescut in PDL - in loc sa lupte pentru a pastra unitatea partidului, sa isi regaseasca liderii vechi (dar nepatati) si sa ii valorifice, sa isi recunoasca public si sa isi suporte fiecare greselile macar printr-o demisie fara zgomot muscandu-si limba la nevoie, sa termine cu ipocrizia si demagogia, sa stea daca este cazul in opozitie (cum a stat si PSD sau PNL) - se lupta intre ei ca lupii, in cautarea unui “lider” (dar nu buldog) urmind chiar sa se sfisie. Pentru a se asigura de un post isi declara sprijin unii intre altii cu voce tare sa se auda acum, cit inca nu e prea tirziu.

Ceilalti, “reformatorii”, se regrupeaza ca soldatii cu baioneta la vedere insa - ca lucrurile nu-s clare, la virf dorind mai multi sa fie sefi - schimbind acum doar uniforma ca pe la toamna sa ne spuna ca “s-au reformat”, cerindu-ne pe tonuri grave si cit mai “convingatoare” sa ii votam ca “asta este dreapta si viitorul acestei tari”. Ei doresc acum sa renunte, ba la culoare, ba la denumire, ba chiar si la partid, urmind sa faca ceva ce nu miroase atit de tare a PDL, o alianta, o platforma sau o initiativa, ceva in care ungurenii sa se piarda precum magaru-n ceata. Iar poate asta este cea mai buna dovada ca acestia nu merita nici macar 1 vot la toamna, lipsindu-le total nu doar vechimea si rabdarea ci, mai ales decenta.

Cu reformatorii “integrii” se intimpla ca atunci cind reprezentand cu totii “Internationala Socialista”si peste noapte simtind sub plapuma ca sunt de dreapta, s-au “reorintat” schimbindu-si locul spre mai bine, mai “la umbra”. Dar si aceasta este o chestiune care face parte tot din specia cameleonilor si sopirlelor mai mari sau mai mici care isi schimba culoarea la nevoie si tine tot de demnitate si  decenta. Depinde foarte mult de trend si de tendinte si nicidecum de ceea ce cred sau ideologie ca, daca trebuie ei cred si-n stele. Important pentru acestia este sa faca cumva, indiferent ce – partid, alianta, haita sau initiativa - sa ramina acolo la “bucate”, unde se imparte fiecaruia cite ceva, indiferent de unde vine “imparteala”.

Nu in ultimul rind trebuie amintiti - pentru ca nu pot fi uitati – dezertorii, cei ce nu fac nici una, nici alta si care defecteaza la propriu, trecind direct, fara bun simt, cu arme, bagaje si credinta la cel cistigator, negociindu-si migalos, cu placintele la nevoie intrarea in alt partid. Aici insa nu este vina lor, oamenii in agonie si necajiti (acum), cit vina celor ce-i primesc intelegindu-le “necazul” care s-a abatut asupra lor, iar despre asta mai vorbim.

Deruta e totala in PDL, iar oamenii se intreaba daca asta este reforma partidelor despre care se tot vorbeste ? Toti isi schimba acum culoarea si discursul, cautind sa isi rezerve un loc cit mai in fata, de acolo de unde sa poata vedea pe ceilalti “imbuibati” sau, la nevoie chiar si “amantele” ascunse prin ministere. Sa vezi dosare facute intre ei si divorturi ce incep acum ! Asa-i reforma !

Comentarii (0) Trackbacks (0)

Niciun comentariu


Leave a comment

(required)

Niciun trackback.