George Padure – Blog Oficial
19Apr/120

Indexul saraciei noastre

 

Foarte multe sunt temele de dezbatere publică - politice, dar mai ales economice - din ultimii ani, intr-adevăr multe special lansate pentru a crea ceea ce unii numesc “perdele de fum” in detrimentul celor care ar trebui cu adevarat dezbătute. La “Ora de business” a lui Moise Guran, vedem de multe ori ceea ce ne interesează, ceea ce afecteză pozitiv sau negativ buzunarul românilor în special. Dar atît renumitul specialist cît și oricare altul nu îi mai auzim vorbind deloc despre indicele prețurilor de consum în România si măcar cum ar putea sa funcționeze acesta. Cei care ar trebui în primul rînd să urmărească acest mecanism – pentru că, asta ar trebui să fie – sunt sindicatele, organizații care sunt create și pentru a milita pentru protecția socială românilor. Probabil însă că există atît de multe probleme, încît despre indicele prețurilor de consum nu mai rămîne timp, protecția salariilor ce ar trebui să fie echilibrate prin acesta rămînînd doar pe hîrtie. Sau, poate nici măcar acolo ! 

 Singura țară care deține o asemenea legislație – de protejare a salariilor și pieței prin mecanismele indexului de consum - în Uniunea Europeană este Belgia care, începînd cu 1986  o aplică cu succes. Salariile sunt automat cuplate, prin lege, la evoluția unui index, care nu este altceva decît procentul cu care crește în fiecare lună “coșul lunar”. Atunci cînd nivelul creșterii ajunge să depășească 2%, criză, necriză, automat salariile cresc cu aceeași valoare. Pînă la 2% salariile rămîn neschimbate. Sistemul se aplică la orice lucrător din sectorul public, pentru sectorul privat, fiind Comitetele Paritare ale diferitelor ramuri ale economiei care stabilesc mecanismul indexului. Indexarea NU se aplică și comisioanelor sau procentelor acordate unor salariați. Se stabilesc care sunt produsele și serviciile coșului lunar, acesta fiind format din prețul a 480 diferite articole și chiar dacă indexul produce inflație, el o și repară. Totodată indexul de consum este cuplat la indexul de sănătate, care spre deosbire de cel de consum, înregistrează prețurile cîtorva articole cu directă răsfrîngere asupra sănătății ca, țigările, alcoolul și benzina. Pe lîngă faptul că, legea nu permite producătorilor și companiilor indexări ale prețurilor mai mari decît cele două indexuri, indexul de sănătate acționează anual și asupra nivelurilor chiriilor, ele crescînd atît cît le este permis de lege, o singură dată pe an. Iată ce înseamnă protecția cetățenilor într-o țară, tot europeană care denumește index (de la ’a indexa’), ceea ce noi denumim indice.

Astfel, cu excepția guvernului Năstase care a încercat să intre în acest mecanism, în special în ceea ce privea salariile celor din învățămînt, orice alt guvern a transformat indicele prețurilor de consum într-o chestiune pur statistică, așa, ca să avem ce urmări, să ne corectăm inflația și nivelul obligațiilor la bugetul statului. Chiar dacă la noi coșul lunar conține 1790 de articole (că deh, noi suntem “buricul pământului”), înregistrările sunt folosite doar pentru corectarea inflației și rareori a nivelului salariilor.  

Indicele lunar al prețurilor de consum ar trebui să fie însă o pîrghie de control corectă și echitabilă pentru toți partenerii implicați: cu cît vor crește producătorii prețurile, cu atît ei însăși, vor trebui să își plătească angajații mai mult. Fără acesta angajatul este permanent neprotejat în fața inflației, indicele jucînd rolul unei “umbrele”. Dar aceasta probabil, atunci cînd și România se va dori a fi un stat măcar echitabil cu cetățenii lui și nu neapărat “perimatul” stat social ce “nu mai este un termen viabil”, după cum ne spunea președintele Băsescu în urmă cu un an. Iar pînă atunci, coșul și indicele lunar al prețurilor de consum, nu va reprezenta pentru noi altceva decît un index, indexul sărăciei noastre. Pentru că astăzi sărăcia se indexează ! 

Comentarii (0) Trackbacks (0)

Niciun comentariu


Leave a comment

(required)

Niciun trackback.