George Padure – Blog Oficial
12Apr/120

Stiloul si cutitul domnului Chiliman

 

Nu aș fi scris aceste rînduri dacă nu l-aș fi văzut pe dl. Chiliman atît de răscolit de pierderea fotoliului de președinte al organizației București a PNL, punîndu-și atît el cit și Moisescu toți gealații care-i au prin presă la luptă cu subsemnatul de teama pierderii fotoliului de primar in favoarea mea, eu personal, neavînd însă cunoștință de acest fapt. Deci, liniștiți-vă !!!

Spectacolul făcut de domnul primar m-a făcut să-mi reamintesc atunci cînd, în urmă cu 7 ani, considerînd că fac un gest firesc de curtoazie, ca de la un fost primar la actual primar, am gravat pe un stilou Mont Blanc aurit numele Andrei Chiliman și am încercat să îl vizitez, fără să doresc să îi cer ceva ci, foarte simplu, să îl salut, să-i dau cadoul și să îl asigur de întreaga mea disponibilitate de colaborare în caz de nevoie. Din păcate, secretara mea pe vremuri și aceași la acel moment, dna Lucica, mi-a transmis că, “a spus primaru’ să veniți la audiență dacă vreți să vorbiți cu dînsul”. (Sîc !) Abia peste alți 5 ani a trebuit să merg la primărie, de această dată cu treabă, luînd stiloul din nou cu mine (fiindu-mi imposibil datorită gravurii să cadorisesc pe altcineva), reușind  în sfîrșit să îl întîlnesc după o așteptare de o lună și să i-l dau, ocazie cu care mi-a mulțumit, stiloul meu făcîndu-i mare bucurie. „Vai, vai, vai dom’ primar !”, zise Chiliman.

Am povestit acest episod acum pentru că am revăzut aceleași trăsături de caracter cu ocazia demiterii lui, la un om ce se pretinde de familie nobilă, afișîndu-și comportamentul necontrolat, uitînd că și în 2004 și în 2008 a fost ales sub culorile PNL, pe baza unui vot negativ și nicidecum datorită competențelor proprii sau, la al doilea mandat grație campionatului de plantat (și încasat) panseluțe, de exemplu, pe care, într-adevăr l-a cîștigat la nivel național. Am văzut politicieni de statură cărora partidul le-a luat toate funcțiile, atât în partid cît și în stat, dar care au știut să se comporte cu mult mai multă demnitate decît această viță “nobilă” care, s-a crezut că e Messia liberalilor. Iar dacă vorbim de caracter, poate tocmai acela care a spus că nu dorește să-și spele rufele cu Chiliman în public, a dovedit decența. Ce ziceți ?

Pentru că, ce ar fi însemnat ca partidul făcînd apel la diverse instituții – contaminînd cu „boala solomonilor” toata capitala - să îi arate acestui primar căruia nu ii plac “politicianismele” că, sub preșurile multora dintre birourile primăriei de la 1 este mizerie, în opt ani încă nemăturată, în multe cazuri chiar cu nuanțe penale. Și nu vorbesc aici doar de secretarul Bogdan Grigorescu arestat în urmă cu 2 luni și nici de cei de arestați în 2009 de la Poliția Locală ci, de o serie de situații din activitatea curentă cu legătură strînsă si directă la „licitații”, imobile, grădinițe, panseluțe (mai nou lalele), sediu, borduri, apartamente, achiziții și multe altele. Mai ales că, din ceea ce am înțeles domnul Chiliman ar fi dorit să știe toate motivele retragerii sale de catre conducerea PNL din față, de la vîrful capitalei - lăsîndu-l în continuare candidat la votul negativ al bucureștenilor și la bugetul anual de 1 miliard de euro al sectorului 1 - reclamînd, din nou lipsit de caracter că a primit “un cuțit în spate”. Ehe…, domnule Chiliman, așa cuțit în spate și-ar fi dorit și Solomon de la Craiova cîndva ! Se vede clar că nu prea știți  care-i treaba cu „cuțitul” !

Comentarii (0) Trackbacks (0)

Niciun comentariu


Leave a comment

(required)

Niciun trackback.