George Padure – Blog Oficial
30Mar/120

Dac-ar fi dat si ciinii spaga !

 

Nu este greu de observat că, acele activități ce nu produc sau, care produc doar pentru cetățean, fără să cointereseze ordonatorul, sunt efectiv lăsate de izbeliște. Pistele pentru bicicliști, toaletarea arborilor, câinii vagabonzi, sunt doar câteva dintre aceste activități, pe care edilii orașelor și le amintesc  în campaniile electorale sau atunci cînd mai apare cîte o știre despre vreunul mîncat de cîini sau, vreun autoturism lovit de vreun copac uscat. De altfel, chiar și la un alt capitol – fondurile europene - acesta este principalul motiv pentru care cei în măsură să o facă, nu au reușit mai nimic  și asta, pe lîngă nepriceperea subordonaților în a întocmi dosarul.  Lipsa profitului sau măcar a unei “saramuri”, după cum îmi spunea unul dintre aleși odată, este motivul care pur și simplu, pe edilii români îi demobilizează.

 Ar trebui însă, să pornim de la statistica ultimilor 23 de ani pentru a decide - cu sau fără profit - că, trebuie rezolvată această problemă, cea a cîinilor vagabonzi. Pe lîngă statistica celor mușcați și omorîți de cîini, cereți ambasadelor și imaginile  – atîtea cîte au fost ele, reprezentative pentru România - cu bieții cîini umblînd pe străzi după mîncare, imagini care împreună cu cerșetorii, aurolacii și spălătorii de parbrize, au făcut înconjurul lumii. Introduceți-le apoi și pe ele în statistică după care, încercați să cuantificați pagubele lipsei de decizie. La final, faceți o socoteală cu ceea ce s-a încasat nejustificat (!!!), de exemplu, doar în această iarnă la “deszăpezire” și, vă veți da seama că s-ar fi putut rezolva de mult toată această problemă. Situație pe care acum, după 4 ani, înainte de campanie, Sorin Oprescu ne promite – scrîșnind din dinți, strîngînd din buze și din ochi - că o va rezolva, “acuma, pînă’n vară !”.

Și nu este doar el ! Orașele sunt pline și nu trebuie decît să-ntrebi pe la spitale - cîți au mai fost mușcați ? Chestiunea ține de mentalitate și, cu toate că pînă și sondajele arată că, pe primele locuri între problemele locuitorilor marilor orașe și mai cu seamă ai Bucureștiului, se află problema cîinilor vagabonzi, cu excepția montării belciugelor din urechi la cei castrați, mare lucru nu s-a făcut. Și spun că ține de mentalitate, imaginîndu-mi cum urcă orice primar dimineața în mașină, cu gîndul la ședințe, bugete, achiziții, borduri și termoizolări, uitînd de cîini sau de promisiuni electorale. Mai ales că, adăposturile pentru animalele fără stăpîn, este o chestiune grea și delicată care, odată ș-odată, tot se va rezolva. Altfel, ne mănîncă cîinii !  Și adevărul este că, n-am rezolvat noi problema locuințelor pentru oameni, darămite niște adăposturi pentru bietele patrupede, bugetele alocate în toți acești ani pînă acum, fiind doar de cîteva zeci de milioane de euro. La cît de mulți au fost cei „sensibili” la cîinii vagabonzi si fondurile alocate lor, nici n-aveai cum să le rezolvi !

Dar, tot adevărat este că, dacă cineva ar fi răspuns cu libertatea pentru morți, iar administrațiile si primarii ar fi despăgubit pe fiecare dintre cei mușcați de cîini, problema cîinilor vagabonzi era încă de mult rezolvată. Și, poate ar mai fi fost o cale: dac-ar fi dat și cîini șpagă !!! Ehe … !!!

19Mar/120

In(eficienta) primarilor (2)

 

Intorcindu-ma la tema  eficienţei şi mai ales, ineficienţei primarilor, trebuie să menţionez în primul rînd că, adminstrarea corecta a domeniului public, crează direct şi indirect rezultate cu impact asupra calităţii întregii vieţi a comunităţii, pe lînga venitul comunitar. Si aici NU vorbim nici de noul Pasaj Pipera şi nici de Pasajul Basarabi. De mentionat este şi avantajul ca, încasările din admnistrarea domeniului public, nu sunt percepute ca o taxă, care sa crească gradul de impozitare ci, ca un preţ plătit autorităţilor locale pentru un serviciu primit. Si pentru că aşa este, ar trebui chiar să se treacă la desconcentrarea serviciilor publice şi înfiinţarea unora noi, prin descentralizarea administraţiilor locale si desprinderea acestor servicii ca institutii subordonate lor, preocupate exclusiv de o anumita activitate, producîndu-se astfel şi descentralizarea tehnica dorită ca şi eficientizarea activitaţii. In prezent, o administraţie se ocupa de străzi, asfaltare, deszăpezire, curătenie, parcări, semafoare, etc. sau – daca vreti – nu prea se ocupă, invocind, uneori cu zgomot, autonomia şi dreptul cetatenilor de a decide. 

 Asa este, Carta Europeana a Autonomiei Locale – Strasbourg-1985, denumeşte autonomia locala ca “dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice”. Si aici mă opresc spunînd că, autorităţile admnistraţiei publice locale au avut pînă acum dreptul dar, nu au avut capacitatea, motiv pentru care, administraţia centrală trebuie sa intervină ajutînd astfel colectivităţile locale la dezvoltarea proprie. Asta înseamnă ca guvernul, indiferent cel care ar fi, să creeze prin pirghii si mecanisme cadrul dezvoltării armonioase a tuturor localitătilor, în conditii de autonomie locală.

 In timp ce se dezvoltă localităţile, vom constata că, nu mai este posibil ca întreaga viaţă a unei comunităţi să o laşi pe seama unei singure administraţii, chiar dacă ea este denumită “a domeniului public”, de exemplu. Pentru activităţi precum parcarea, publicitatea exterioară, colectarea deşeurilor reciclabile, agreementul şi multe altele, se poate trece imediat la descentralizare, consiliile locale urmînd sa fie directionate prin reglementări, spre activitati publice eficiente, producătoare de profit pentru comunitate. In acelasi timp, reglementările cuprinse în legislatia privind Parteneriatul Public Privat, cu completările si modificările aduse, cît si prevederile legilor privind Administraţia Publică Locală si a Finanţelor Publice, crează premisele desfăşurarii unor activităti profitabile la nivelul tuturor colectivităţilor locale.

 Trebuie precizat totodată că, prin desprinderea acestor activităţi din cadrul actualelor autorităţi publice locale cît si prin autofinanţare, crearea noilor instituţii nu va duce şi la alocarea de noi fonduri bugetare. Trebuiesc însă reglementate activităţile, prin norme specifice (inclusiv tarife), parametri de eficienţă şi regulamente pentru fiecare dintre instituţii, în vederea direcţionării consiliilor locale acolo unde se doreşte, spre o corectă şi mai ales transparentă administrare. In sfirşit, mai trebuie ca un organism sa urmarească modul de aplicare şi rezultatele obţinute de acestea. Pentru că, daca se vrea - domnilor primari - vor fi într-adevăr rezultate, despre care voi scrie in articolul ce va urma.

14Mar/120

(In) eficienta primarilor(1)

 

Problemele colectivităţilor locale, au făcut nu o singură dată subiectul studiilor sociologilor sau ale lucrătorilor din Administraţia Locală. Astfel, s-a constatat că, în general, sondajele au evidenţiat pe primele locuri între nevoile comunităţii asfaltarea drumurilor, alimentarea cu apă, construcţia de locuinţe, curăţenia şi altele. Din motive electorale sau chiar subiective, personale (!!!) (în strînsă legătură cu legislaţia anticorupţie uneori) majoritatea edililor, odată intraţi în primării, şi-au făcut ca priorităţi rezolvarea tocmai a problemelor reeşite în sondaje pe primele locuri, devenind primari-prizonieri ai sondajelor şi cheltuirii, fără eficienţă a bugetelor. Ba mai mult, au  conceput planuri de dezvoltare radial progresivă (de la centru spre periferie) nerealizînd că, direcţia ar fi trebuit să fie exact inversă. Si aceasta din simplul motiv că, indiferent de voinţa noastră, datorită amplorii pe care o ia economia de piaţă şi datorită investiţiilor societăţilor comerciale, centrul se dezvoltă, acestea contribuind totodată la igienizarea zonelor centrale ale oraşelor.

Drumurile multor oraşe şi comune au rămas însă la fel, iar la programul de alimentare cu apă al ţării - ca un singur exemplu, încadrat la calitatea vieţii - administraţia locală a contribuit cu doar 2% din valoarea lucrărilor. în 23 de ani, această abordare s-a dovedit greşită, ineficientă şi chiar imposibilă uneori, în primul rînd din lipsa resurselor financiare. Atunci cînd eram primar de sector, Primăria Capitalei strîngea bănuţii proveniţi din taxe, aruncîndu-ne (Pardon !), am vrut să spun alocîndu-ne la sectoare, atît cît să putem plăti salarii şi, doar un pic mai mult decît atît. Asta pentru a nu mă întrebă cineva, “Dar dumneata ce ai făcut ?” şi mai ales pentru că, situaţia de astăzi este cu totul alta, bugetele sectoarelor Bucureştiului, concurînd bugetele celor mai mari oraşe ale ţării. 

Ca şi într-o familie, comunitatea locală care doreşte să construiască ceva în condiţii de autonomie locală, trebuie mai întîi să îşi cîştige şi să îşi economisească banii pe care i-a produs. Se spune că un primar bun, este cel care ştie să administreze eficient domeniul public şi care ştie să creeze venit comunitar. Din păcate, nici primarii Bucurestiului – toţi, cei de azi sau cei de ieri - dar nici cei din ţară, nu au dovedit pînă acum aşa ceva. Iată o temă de campanie, pe lîngă "întrebările de campanie pentru candidaţii la alegeri", ce se regăsesc deja pe blogul meu http://blog.georgepadure.ro/  . Faptul că - aşa cum arătăm mai înainte - priorităţile edililor au fost cele reieşite din sondaje şi mai ales cele dorite (!!!), a făcut ca o serie de activităţi şi servicii publice să fie efectiv neglijate.  Întrebarea care ar trebui să ne-o punem astăzi ar trebui să fie: nu cumva au fost neglijate activităţile aducătoare de profit şi respectiv de fonduri, necesare tocmai priorităţilor din sondajele “capcană”? Dar despre acestea, într-o postare viitoare.