George Padure – Blog Oficial
5Mai/160

Extras din programul meu de candidat INDEPENDENT la functia de primar al Sectorului

* Trebuie să intervină o relaxare în relaţia administraţie – comunitate.

  • Vom face îndrumare şi control, nu autoritarism;
  • Sloganul "Lege şi ordine", existent pe maşinile Poliţiei Locale, va fi schimbat în "La dispoziţia dumneavoastră!"
  • Atitudinea administraţiei faţă de cetăţean trebuie să se schimbe!

* Programe speciale pentru şcoli, creşe, grădiniţe de stat, dar şi private.

  • Va fi subvenţionat de primărie preţul grădiniţei cu 50% la cele private şi 100% cele 21 grădiniţe de stat. Se va institui Grila Standard de Calitate, urmând ca atât cele private cât şi cele de stat să îndeplinească fără deosebire criteriile de calitate aprobate, pentru a putea funcţiona;
  • Se va pune accent susţinut pe programul de siguranţă în şcoli;
  • Se vor aloca terenuri în apropierea şcolilor şi grădiniţelor ca spaţii de joacă şi sport pentru elevi şi copii.

* Vor fi construite un număr de 12 parcări supraterane pentru 4000 de autoturisme în locaţii în care sunt necesare.

* Vor fi montate un număr de 8.500 parcometre electronice în alveole de parcare, în parcările aglomerate ale sectorului, care vor fi administrate de primărie împreună cu Poliţia locală.

Măsuri sociale:

REDISTRIBUIREA BUNĂSTĂRII SECTORULUI 1

  • Pensionarii cu pensii sub 1000 lei vor primi lunar "Coşul cu alimente de la primărie” (1 pui, 1 ulei, 1 făină, 1 mălai, 1 zahăr, 1 orez, 500 gr. telemea, 1 unt, 1 pateu, 1 pach. 500 gr detergent, 1 săpun, o pastă de dinţi). NU va fi o “pomană electorală”, ci un mod de a redistribui din bunăstarea sectorului, acelora care au mai multă nevoie de ea;
  • Studenţii locuitori ai sectorului 1 vor avea parte de abonament gratuit la RATB şi metrou;
  • Pensionarii cu pensii sub 1000 lei – vor avea abonament gratuit şi la metrou (în prezent au doar la RATB).

TOTAL Gratuităţi Program social: 14 mil. Euro/an (mult sub costul panseluţelor)

  • reducerea cu 50% a impozitului pe proprietate pensionarilor sub 1000 lei;
  • Impozitele şi taxele vor creşte doar cu coeficientul inflaţiei (2-3%); în prezent creşterea este de 20% /an;

 

Alte măsuri:

  • PUZ-ul cerut de Certificatul de Urbanism eliberat de curând pentru Moschee va fi supus unui Referendum local pentru aprobare;
  • Înfiinţarea în cadrul Primăriei şi Poliţiei Locale a unui serviciu specializat de consiliere şi sprijin pentru femeile în pericol de a fi abuzate;
  • Continuarea programului de reabilitare termică pentru blocurile rămase şi în paralel, reabilitarea termică a caselor;
  • Monitorizarea activităţii Serviciilor publice de utilităţi de către pensionari, reprezentanţi ai comunităţii şi primărie – Înfiinţarea Dispeceratului de Urgenţe pe utilităţi – orice depăşire de 6 ore va fi rezolvată de către primărie şi se va factura furnizorului de utilitaţi;
  • Monitorizarea derulării tuturor contractelor primăriei prin departament specializat – orice contract va fi monitorizat până la terminarea lui;
  • Reîmpărţirea sectorului în 22 zone cu responsabil pe fiecare zonă;
  • Reînfiinţarea Bursei locurilor de muncă care a funcţionat la Sectorului 1, cu evenimente comune Camera de Muncă trimestrial – dezvoltarea incubatoarelor de afaceri şi consiliere pe Fonduri Europene;
  • Transparenţa activităţii primăriei şi consultarea comunităţii pentru problemele ei pe site-ul primăriei;
  • Înfiinţarea sistemului monitorizarii on-line a tuturor solicitărilor locuitorilor, astfel încât orice lucrare să poată fi urmarită de la domiciliu pâna la rezolvarea solicitării;
  • Toate măsurile vor fi iniţiate încă din acest an, preponderent înaintea campaniei electorale pentru alegerile generale.

 


05 Mai 2016

Echipa de Campanie

George Pădure

 

24Iul/120

“Imi pare rau ca trebuie sa asistati la asa ceva !”

 

In conditiile in care romanilor de 8 ani doar li se promite - urarea “Sa traiti bine !” devenind sintagma pe care eviti sa o mai folosesti chiar si ca pe un simplu salut firesc  - tot mai multi asteapta masurile noului guvern confruntat de la instalare cu o lupta politica fara precedent, dusa de cei care nu accepta in ruptul capului realitatea. Si nu accepta nici macar predarea in bune conditii a gestiunii altuia care vrea si stie ce trebuie facut pentru a ne fi mai bine, tocmai pentru a nu-l lasa sa faca.

Personal nu am crezut ca vom asista la aceasta degradare, la tot ceea ce am vazut ca s-a intimplat in ultimii ani cu viata romanilor si cu atit mai mult, nu am crezut ca vom asista la aceasta agatare de putere a celor ce au pierdut, la fel ca unul care se ineaca  si se agata de un pai cu o inclestare demna de Cartea recordurilor simtind cum se scufunda. Acum “nevinovatii” PDL in agonie, uita tot printr-o diversiune si prefacatorie care ii pune in dificultate de a intelege atit pe cei ce sufera si azi urmare a modului dezastruos in care au guvernat, cit si pe cei din exterior care pina acum erau orbiti de interese politice, dar mai ales de unele contracte in derulare sau asteptare. De “amnezia” celor platiti sa scrie nu mai vorbesc pentru ca asta le este datoria de servici si ca orice om, trebuie sa aiba si ei o slujba. Daca ne gindim bine, nici celui care matura pe strada sau curata WC-uri nu ii place, dar trebuie sa munceasca si ei pe undeva.

Amnezia PDL-istilor devine insa pe zi ce trece o adevarata insulta nationala vazind pe de o parte mesajele politice transmise de ei  in aceste zile, iar pe de alta urmarile existentei acestui partid pe scena politica romaneasca si chiar europeana. Ei doresc mai mult ca oricind ca uitarea sa intervina si in rindul electoratului, al celor ce vor vota la referendum, sa nu le mai aduca nimeni aminte de starea societatii romanesti azi. Sa fie totul precum la sarbatoare, sa danseze cu baloane-n miini si imbracati in alb chiar daca muzica a incetat de mult ! Astfel, dovedesc  inocenta comportamentului avut la guvernare !

Astazi se lupta cu flacara democratiei aprinsa impotriva demiterii presedintelui, chipurile pentru constitutia Romaniei, pentru a nu fi furata tara, impotriva “puscariabililor” din USL, pentru cinste, pentru democratie, chiar pentru coabitarea cu USL, pentru o Romanie Europeana astfel incit, vezi Doamne, sa nu fim “marginalizati” sau “exclusi din Europa”. Dar PDL uita ca PSD-ul este cel ce a reusit finalizarea negocierilor de aderare la UE și a emis pachetele de legi pentru indeplinirea reformelor legislative și sociale solicitate de aderare sau ca a negociat cu succes ridicarea vizelor pentru cetățenii români care călătoreau în Spatiul Schengen.

PDL doreste astazi, sa nu ne mai amintim de salarii, de someri, de pensii, de spitale si scoli inchise, de modul in care s-a cheltuit banul public chiar pe capace de wc, de pretul platit pentru citiva kilometri din cei 1000 promisi de autostrazi, de fraudarea bugetului de stat, de furt si de coruptie, de pretul salilor de sport sau a terenurilor de fotbal, de “baietii destepti”, de absorbtia fondurilor europene sau de licitatii trucate, pentru ca nu de asta stam in loc acum, mai ales ca “este criza”.

Sa trecem peste gilceava ultimilor 8 ani, acutizata cu ajutorul “victimelor” pdl-iste la nivel de mahala politica dimboviteana azi - uitind de santaj si amenintari, de ascultarile telefoanelor, de abuzurile guvernantilor, de minciunile si comportamentul celor aflati la putere, de politizarea institutiilor, de Udrea, Ritzi, Anastase sau altii care acum au luat “vacanta”, de “Ciocul mic !”, de asumarile de raspundere ale domnului Boc astfel incit legea sa fie cum vor ei, de felul in care Roberta numara voturile PDL-istilor in Parlament - importanta fiind acum respectarea statului de drept si a principiilor democratiei. Doar asta trebuie sa inteleaga si sa isi mai aminteasca romanul astazi !

Din pacate pentru toti, indiferent de culoarea politica, tabloul societatii romanesti este astazi – cind se doreste ca niciodata, sa nu mergem nici la vot – ca unul murdar si prafuit, mai sumbru ca oricind, ceea ce am mentionat in rindurile de mai sus reprezentind realitatea evidenta, pe care o intilnesti oriunde fara efort si care va ramane pentru inca mult timp in viata, constiinta romanilor dar si in amintirile lor. Si nu o spun cu vreun interes politic, ci cu o parere de rau pentru tot ceea ce asistam si am asistat in toti acesti ultimi ani. Poate asta a vrut sa transmita si Adrian Nastase spunind “Imi pare rau ca trebuie sa asistati la asa ceva !”. Si mie domnule Nastase !

6Iul/120

Sistemul ticalosit

 

Tin minte una din temele campaniei electorale ale lui Traian Basescu in anul de gratie 2004: Sistemul ticalosit. Astazi abia am inceput sa inteleg si pot spune ca avea dreptate. In Romania exista si atunci si exista si acum “sistemul ticalosit”. Dar nu este nicidecum ceea ce sugera Alianta DA atunci prin vocea candidatului la functia de presedinte al Romaniei cu referire directa la coruptia politicienilor, aici fiind vorba mai mult de moralitatea celor care, odata ajunsi pe functii impart bugetul aflat la dispozitie intre ei si ai lor cu aprobare tacita a institutiilor statului.

Formele sunt complexe si priceperea romanilor – indiferent de culoarea politica – la fraudarea banului public ne-au aratat in timp diversificarea acestora, culminind cu guvernarea portocalie si “nevinovata” a domnului Boc. Probabil timpul si noul guvern va dovedi pe zi ce trece ca altfel administrata, cu o corecta alocare si cheltuire a fondurilor de care a dispus Romania nici nu ar fi simtit criza. Chiar daca ne-am saturat de atitea ori de cite le-am auzit, investitiile in islazuri transformate in terenuri de fotbal, salile de sport, piscinele, pretul citorva kilometrii de autostrada, licitatiile dedicate sau fraudarea efectiva a bugetului prin citeva semnaturi de legalitate, nu putem spune ca fac parte din “sistemul ticalosit”.

“Sistemul ticalosit” este ceea ce vedem in ultimele zile ca se intimpla prin manipulare, propaganda, demagogie, stiri mincinoase si diversiune, ajunse cu ajutorul ticalosilor pina la Bruxelles si chiar peste ocean. In incercarea noii majoritati parlamentare de a clarifica anomaliile si schimbarile efectuate – intr-adevar, din cind in cind, mai mult pe sest - de fosta majoritate in regulamente si legislatie, clamate de mass-media vremurilor si de romani pe parcursul ultimilor 8 ani, sistemul ticalosit si-a preluat sarcinile simtind ca totul se prabuseste.

Dupa ce au vazut la alegerile din 10 Iunie cita “dragoste” mai au romanii pentru aliantele si miscarile portocalii chiar camuflate in verde, comunicatorii PDL in frunte cu Monica Macovei au schimbat directia de propaganda spre orizonturi vestice, transformind totul intr-o lupta “pentru democratie”, cu riscul de a murdari chiar si imaginea Romaniei. La fel ca pe vremuri , se invoca “dusmanii de clasa”, cerind populatiei sa ramina “treaza” si “sa nu stea sa critice din canapele” ca “este atacat statul de drept”.

Astazi, motivele invocate sunt: “lovitura de stat”, “mineriada parlamentara”, “desfiintarea Curtii Constitutionale”, “se vor aresta judecatorii”, “se fura tara”,  si multe altele doar, doar Europa se va sesiza si va lua masuri impotriva lui Ponta, Antonescu si USL, inclusiv impotriva Romaniei care trebuie sanctionata. De aici si concluzia mea ca, acesta este adevaratul “sistem ticalosit”, se pare inca neinteles nici de popularii europeni, prieteni ai PDL care au si reactionat in apararea “gloriosului” partid.

Ce e drept - realitate neinteleasa de multi astazi - este ca actiunile portocaliilor nu au nicidecum in vedere lupta pentru ciolan, pentru a ramine la putere sau  faptul ca vor sta in opozitie, obisnuindu-se deja cu acest gind, ci infrigurarea care ii cuprinde pe timp de vara de teama ca nu vor mai putea controla institutiile statului, urmind probabil sa raspunda pentru ce au facut.

In 2004 “vocalizele” erau in tara, prin pietele centrale si pe la televizor pe tema fraudarii alegerilor, pacaleala romanilor fiind cea care a ajutat la involutia pe care o traieste intreaga societate romaneasca in prezent in orice segment, social, economic, democratic, politic, etc. Astazi, sistemul ticalosit se adreseaza in afara granitelor, stiind ca in tara aproape nimeni nu-i mai crede, cu exceptia celor de meserie, platiti sa creada. 

2Iul/120

Acum, clonati-l pe Adrian Nastase !

 

Spre deosebire de unii care scriu pe bani, eu scriu de placere in special atunci cind constat cu revolta fatarnicia, minciuna, perversitatea sau lasitatea. Mi-am dat singur o pauza in a mai scrie dupa ceea ce am vazut ca s-a intimplat cu Adrian Nastase. Dar nu despre asta vreau sa scriu acum, subiectul fiind unul deosebit de complex, necesitind o carte sau poate chiar mai multe, personalitatea acestuia urmind sa se alature in istoria romanilor alaturi de cele ale lui Iorga, Bratianu, Titulescu si multi altii. Doar timpul ne va dovedi daca am sau nu dreptate.

Am auzit un comentariu in legatura cu “sustinerea lui Adrian Nastase de catre partid” si mi se pare demn de a vedea pe marginea acestui subiect, daca a existat sustinere, cind a existat si in ce mod partidul si-a aparat liderul proscris de opozanti si politicieni anonimi ai vremurilor ultimului deceniu.

Candidat la Presedintia Romaniei, Presedinte al PSD, Ministru de Externe, Presedinte al Camerei Deputatilor, Prim Ministru - toate functiile cu mandate complete si rezultate remarcabile (si remarcate) -  Adrian Nastase devenise la sfirsitul anului 2004 prima somitate intre politicienii tarii intr-un domeniu extrem de complex pentru a fi abordat de oricare alt politician al momentului de ieri si chiar de azi: ROMANIA.

Ceea ce remarca pozitiv foarte multa lume atit in tara cit si in strainatate, nu era la fel cu ceea ce remarcau multi opozanti ai anului electoral dar si unii din colegii de partid sau organizatii ce ar fi trebuit atunci sa il sustina.

“Sustinerea” a inceput imediat dupa turul I al alegerilor prezidentiale din anul 2004 cind pe de o parte cei ce s-au vazut parlamentari alesi s-au demobilizat, iar “viitorul Prim-Ministru Geoana” s-a gindit cu voce tare (intr-adevar, fara sa topaie) ca nu are nevoie de voturile electoratului PRM. Astfel ofensiva portocaliilor pe tema fraudarii alegerilor nefraudate ale anului 2004, a venit ca bomboana pe coliva, fiind suficienta si de ajuns pentru ca Nastase sa fie declarat cistigator 50/50 la suta cu actualul presedinte al tarii. Dimineata au fost gasite vreo 4-5 voturi care au facut si diferenta candidatilor.

Bunul simt si decenta care-l caracterizeaza l-a facut pe Adrian Nastase sa nu candideze impotriva lui Ion Iliescu – cel caruia, oarecum ii datora ascensiunea - in primavara lui 2005, Mircea Geoana aplicind insa la Hotelul Confort cu mesaj anti-Nastase si anti-Iliescu, tupeu si ajutor venit de undeva din nordul tarii, de prin Moldova, de la Cluj, dar si de aici din jur, de pe la Ilfov. Rezultat: Mircea Geoana – Presedinte PSD.

Dar nu a fost destul, amenintarea competentei liderului Adrian Nastase raminind cosmarul noului presedinte care, unit in cuget si-n simtiri cu opozantii PSD ii cere (in liniste) Presedintelui Camerei Deputatilor – acelasi “sustinut” Nastase - demisia din fruntea Parlamentului. Cum Geoana singur nu putea face aceasta lucratura, astazi ma intreb daca partidul nu stia in martie 2006 ca “Matusa Tamara”, “Zambaccian” si “Trofeul Calitatii” sunt ceea ce astazi tot ei le denumesc “dosare politice” si nu reale acuzatii de coruptie ce au dus la schimbarea din functie ? Sau, in conditiile in care Geoana candida si facea declaratii alaturi de Nastase in 2004 la functia de prim-ministru, punind in cap acelasi fes si-n mina acelasi pix, de ce nu a fost macar citat ca martor ? Sau ce ar fi fost ca Basescu acuzat cu dosarul “Flota” sa fi fost inlocuit de la conducerea PD inca de cind era primar ?

“Sustinerea” lui Adrian Nastase poate fi vazuta nu numai prin declaratiile acuzatoare si defaimatoare din urma cu citiva ani ale multora dintre “colegii” PSD care astazi isi manifesta public regretul precum dupa un mort de teama ca odata va invia, dar si cautandu-i biroul repartizat pe la mansarda de pe Kiseleff, astfel incit sa obosesti pina ajungi la el.

Comportamentul politic al acestora are diferite explicatii, motivatii si substraturi, de la concurenta sau acapararea functiilor din partid, eventuale acuzatii ale mass-mediei sau chiar participarea la privilegii si beneficii din partea celor aflati la putere. Asemenea aspecte comportamentale cu disociere (atunci) si diferente de discurs (acum) tin, unele de incompetenta, altele de lasitate iar altele de tradare, toate dovedind insa caracterul precar al unora dintre colegi “sustinatori” ai lui Adrian Nastase la ceas de seara. Din fericire de unii partidul a scapat si sper sa nu se mai intoarca, altii isi musca astazi limba preocupati fiind de campanie sau de alte treburi prin localitatile in care au fost alesi cu acest partid.

Nu cred ca este cineva care sa imi poata reprosa participarea la privilegii sau influenta lui Adrian Nastase in viata si activitatea mea, dar faptul ca - in mandatul lui am descoperit ce inseamna stabilitate politică fără precedent în perioada post-comunistă, creștere economică (cea mai mare de la revoluție), o politică externă puternic orientată către vest, ca a negociat cu succes ridicarea vizelor pentru cetățenii români care călătoreau în Spatiul Schengen sau ca a finalizat negocierile de aderare la Uniunea Europeana și a emis pachetele de legi pentru indeplinirea reformelor legislative și sociale solicitate de aderarea la UE, tot in aceasta perioada Romania aderind la NATO - m-a facut si ieri si astazi sa pot fara teama afirma si sustine in acelasi timp ca NU peste mult timp romanii  si-l vor dori pe acest politician macar clonat.

Chiar daca PSD este un partid care oricind are la dispozitie pe linga Ponta, Dragnea, Rus, Bejenariu, Nica sau altii, cel putin 4-5 dintre membrii specialisti pentru a prelua fara probleme oricare dintre ministere sau institutii si poate tocmai amintindu-si ce s-a intimplat la virf in ultimul deceniu, in regasirea unitatii si solidaritatii lui – cum niciodata nu-i prea tirziu - l-a declarat in urma cu citeva zile pe Adrian Nastase, prin vocea grava si ferma totodata a lui Liviu Dragnea „un simbol al partidului de care PSD nu se disociaza”. Felicitari ! Acum, clonati-l pe Adrian Nastase !

20Iun/120

Operatiunea “Dottore Ponta”

 

Am spus intotdeauna ca, atunci cind vezi ca unul e mai destept, mai bine imbracat sau mai frumos decit tine, poti sa recunosti, chiar daca o faci in sinea ta doar pentru tine. Iar asta nu inseamna nicidecum ca te injosesti. Este la fel cum a procedat Traian Basescu cind a recunoscut chiar public ca, “cel mai bun Prim Ministru de dupa 1989 a fost Adrian Nastase”, fara sa tina cont de divergentele cunoscute.

Cind insa vezi pe unul sau altul, “specialisti” care in ciuda realitatilor declara galagiosi ca albul este negru sau ca unul, de aceasta data victor Ponta  - care intr-adevar a invatat - a plagiat o teza de doctorat,  nu faci altceva decit sa ignori realitatea sau mai mult, dovedesti subiectivism si chiar rautate. Este clar ca imi voi primi acuzatii de pupincurism din partea celor interesati, dar acestea le voi retransmite Retur.

Deoarece chiar si asa subiectul recunoasterii (nu recunostintei) mi se pare deosebit de actual vremurilor pe care le traim si mai ales relatiilor interumane de pe la noi, in special cele ale ultimilor ani. Aceasta in conditiile in care toti acesti “specialisti” ce se exprima si ei pe unde reusesc, discreditind acum diverse ziare si chiar revistele de mediu - altundeva neavind acces - sunt cei care invoca cel mai des de exemplu, “nerecunoasterea valorilor”, spunind ca “aceasta este carenta societatii romanesti astazi”. Si au dreptate, chiar daca si minciuna face parte din acelasi meniu si chiar daca ceea ce fac este contrar celor ce le invoca. Ipocrizia nu are margini !

Pentru ca, a spune despre Ponta ca “a plagiat” o teza de doctorat - chiar daca dorind sa nu te trezesti cu un dosar penal pentru calomnie il numesti “presupusul plagiat” si chiar daca constati ca s-a facut citarea respectivului pasaj la “Bibliografie”, dar nu si in pagina – este ca si cum ai spune despre Ilie Nastase de exemplu ca pe vremuri isi cistiga partidele jucand tenis cu o paleta electronica, furind meci dupa meci. Si vorbesc in cunostinta de cauza, primar fiind prin anul 2000 si intrebind de Ponta, mi se spunea “este-n Italia la scoala” sau “e la doctorat”.

Faptul ca niciunul nu are curajul sa acuze cu dovezi, nume si prenume, facind toata regia sub forma de supozitii in urma documentelor “trimise de o sursa anonima”, dovedeste in primul rind reaua credinta, dar si faptul ca operatiunea “Dottore Ponta” face parte din recuzita celor de care credeam cu totii ca am scapat, dar care inca sunt deosebit de “activi”, unii din ei imbracandu-se acum citeodata in portocaliu iar alte ori in verde.

Ca sa nu mai vorbim de extraordinara preocupare a acestora de calitatea, performanta si mai ales transparenta invatamintului romanesc (cu exceptia afacerilor imobiliare ale celor ce l-au condus), invocindu-se “fabricile de diplome” dar nu si fabricile de facut bani din  terenuri si imobile, aflate in proprietatea unor institutii de invatamint. Iar asta in timp ce prin inchiderea multora dintre scoli elevii tirasc ghiozdanele kilometrii intregi functie de bunul plac al celor ce au decis asa pentru a le vinde.

Ca cel pus in fruntea guvernului nu convine celor ce nu se mai afla la “butoane” sau nu mai primesc banii stiuti de doamna Udrea (dar si de ei), existind un pericol iminent de aducere la cunostinta publica a acelor matrapazlicuri citite prin ziare si derulate pe parcursul ultimilor ani, este o chestiune ce tine pe de o parte de campania electorala, iar pe de alta de latura penala a politicii, in care revistele, mai ales cele de mediu  nu prea au ce cauta.